PNL susține scăderea taxării muncii și creșterea veniturilor românilor

Partidul Național Liberal este partidul care întotdeauna a susținut reducerea taxării muncii, astfel încât românii să primească mai mulți bani. PNL susține ferm renunțarea la supraimpozitarea contractelor part-time, scăderea CAS (propunere inițiată deja de PNL în Parlament) și orice tip de măsuri care cresc veniturile, atât celor angajați la stat, cât și la privat, fără a afecta mediul de afaceri.

„Supraimpozitarea contractelor part-time a fost o măsură propusă de PSD, partid care conduce atât Ministerul de Finanțe, cât și Ministerul Muncii. PNL s-a opus la acel moment, dar ne aflăm într-o coaliție și a fost nevoie de un compromis, exact pentru a putea păstra cota unică și a evita supraimpozitarea companiilor, o linie roșie pe care PNL a refuzat să o treacă. Prin acea măsură, PSD a mărit taxele pe muncă ale românilor care lucrau 2 sau 4 ore, rezultând dispariția netă a zeci de mii de contracte de muncă. Nu se poate ca acum să încerce să își răscumpere greșeala față de acei oameni, sufocând mediul de afaceri și luând decizii care vor duce la creșteri de prețuri pentru bunuri și servicii.”, spune președintele CJT, Alin Nica.

Din punctul său de vedere, dacă se reduce taxarea muncii punând presiune pe mediul de afaceri, puterea de cumpărare a românilor nu va crește. Din contră. „Dacă PSD își dorește cu adevărat să îi ajute pe români, atunci așteptăm de la ministrul de Finanțe de la PSD, Adrian Câciu, un plan pentru scăderea inflației și pentru ca România să se împrumute la dobânzi mai mici. Acestea sunt măsuri concrete care îi vor ajuta cu adevărat pe oameni.”, a mai spus Nica.

Dan Preunca, președintele Organizației Oamenilor de Afaceri din cadrul PNL Timiș, spune că soluții pentru scăderea taxării muncii există, dar este nevoie de o viziune economică de ansamblu și pe termen lung. „Cea mai simplă variantă aritmetică este creșterea numărului de angajați din economia reală. Pe un calcul bazat pe bugetul pe anul în curs, se poate observa că la fiecare 60.000 de noi angajați apăruți în economie și plătiți cu salarii medii, se poate reduce impozitarea muncii cu circa 1% pentru aproximativ 5,6 milioane de salariați, păstrându-se un echilibru în balanța de venituri și cheltuieli a bugetului asigurărilor sociale.”, este de părere Preunca.

„Locurile de muncă din economia reală necesită atragerea de investiții sustenabile și dezvoltarea de afaceri, nu investiții speculative și tunuri trase peste noapte. Datorită măsurilor luate de Guvernul condus de premierul liberal Nicolae Ciucă, 2022 a fost primul an în care creșterea economică a României a venit din investiții, nu din consum. Este necesar să nu băgăm spaima în investitorii potențiali sau cei deja prezenți în țară, vehiculând taxe aberante și impozite nejustificate. Este nevoie să ne bazăm pe investiții reale, pentru a nu crește deficitul bugetar.”, a adăugat liberalul.

La rândul său, președintele PNL Timiș, Alin Nica, spune că a avut mai multe discuții pe această temă cu colegii liberali din țară, dar și cu specialiști în economie și „am căzut de acord că pe lângă scăderea taxării muncii, soluții corecte pentru economia românească sunt creșterea accesului la finanțare a companiilor, pentru ca acestea să se dezvolte mai bine, precum și stimularea investițiilor străine directe, continuându-se linia de anul trecut, când aceste investiții au înregistrat un nou record. PNL susține creșterea veniturilor angajaților, dar realizată pe considerente fiscale care iau în calcul impactul pe termen lung asupra economiei reale, nu pe declarații cu iz electoral care pot produce efecte devastatoare pe termen lung în mediul economic”.

queens.ro
Distribuie știrea