COMUNICAT DE PRESĂ ÎNCEPERE PROIECT DE VOLUNTARIAT

Jimbolia, Septembrie 2026

GAL Banat-Vest – Prin voluntariat, creăm legături puternice între tineri, comunitate și cultură.

Numărul proiectului:  2026-1-RO01-ESC51-VTJ-000401543

Asociația „Grup de Acțiune Locală Banat-Vest” (GAL Banat-Vest) anunță cu entuziasm intrarea în cel de-al treilea an consecutiv de implementare a proiectelor de voluntariat finanțate de Uniunea Europeană prin Corpul European de Solidaritate, cu sprijinul Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP). Astfel, din 1 septembrie 2026, începem implementarea celui de al treilea proiect  de voluntariat: 2026-1-RO01-ESC51-VTJ-000401543.

Aflați deja la o etapă de maturitate a programului în teritoriul nostru, ne propunem pentru acest proiect un obiectiv ambițios: găzduirea a aproximativ 12 voluntari pe termen lung (individual) și a circa 23 de voluntari pe termen scurt, organizați în echipe.

Îi primim cu brațele deschise atât pe voluntarii, care ne vor ajuta în continuare să creăm un mediu educativ, dinamic și cultural atractiv pentru copii, tineri și vârstnici. Cei 12 voluntari individuali se vor implica activ, pe parcursul stagiilor lungi, în grădinițe, școli, centre de tineret și în acțiunile comunitare din teritoriu. În paralel, echipele de voluntari vor sosi pe perioade scurte de timp pentru a impulsiona inițiativele locale și pentru a organiza evenimente speciale în localitățile din teritoriul GAL Banat-vest.

Întregul proiect continuă să se bazeze pe ideea că voluntariatul transformă profund atât comunitatea gazdă, cât și pe tinerii implicați. Experiențele și schimburile culturale aduse de aceștia revigorează activitățile din școli și instituții locale — de la ateliere creative, gastronomice și concursuri, până la expoziții foto, spectacole și acțiuni comunitare.

🚀 Trei ani de energie și proiecte de succes

După experiența primilor ani — marcată de inițiative îndrăgite de comunitate precum „Raftul cu murături”, atelierele interculturale și acțiunile de promovare a patrimoniului local — anul 2026 aduce o consolidare a rețelei noastre de voluntari.

Munca în echipa extinsă și prezența voluntarilor individuali vor permite o acoperire și mai bună a comunelor din teritoriul Banat-Vest, aducând idei proaspete, diversitate și un plus de solidaritate.

🤝 Cum te poți implica?

Cei care doresc să se implice, fie ca tineri voluntari, fie ca gazde, parteneri sau susținători ai activităților noastre, ne pot contacta pe e-mail la adresa asociatiagalbanatvest@gmail.com, la numărul de telefon +40 764 128 118 sau ne pot vizita la sediul din Jimbolia, Str. Tudor Vladimirescu nr. 88, cam. 01-02 (program cu publicul: luni – vineri, între orele 10:00 – 14:00).

Vă așteptăm cu drag să ne fiți alături și în acest al 3-lea proiect de voluntariat implementat în teritoriul GAL Banat-Vest și să descoperim împreună, din nou, puterea comunității și a voluntariatului la GAL Banat-Vest!

Despre:

Asociaţia „GRUP DE ACŢIUNE LOCALĂ BANAT-VEST” (GAL Banat-Vest) este o persoană juridică de drept privat, cu scop nepatrimonial, independentă, apolitică, constituită, inițial, cu scopul implementării Programului LEADER în teritoriul asociaţiei, respectiv orașul Jimbolia și comunele: Comloșu Mare, Lenauheim, Gottlob, Otelec, Uivar, Săcălaz, Cenei, Checea, Cărpiniș, Iecea Mare, județul Timiș, în total 24 de localități. Scopul asociaţiei îl reprezintă dezvoltarea zonei din care fac parte localităţile cuprinse în prezenta asociaţie prin elaborarea şi implementarea unei Strategii integrate de Dezvoltare Locală (SDL), prin gestionarea fondurilor europene nerambursabile în sensul creşterii competitivităţii economice şi administrative, a îmbunătăţirii mediului şi spaţiului rural, şi, implicit, a creşterii calităţii vieţii şi diversificării activităţilor economice din teritoriul reprezentat de asociație.

Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate în comunicatul de presă aparțin exclusiv autorului, GAL Banat-Vest, și nu reflectă neapărat punctele de vedere și opiniile Uniunii Europene sau ale Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP). Nici Uniunea Europeană și nici ANPCDEFP nu pot fi ținute răspunzătoare pentru acestea.

Potrivit Comisiei Europene, Corpul European de Solidaritate (European Solidarity Corps) este un program care oferă tinerilor cu vârsta între 18 și 30 de ani oportunitatea de a participa la activități de voluntariat, stagii sau locuri de muncă în domeniul solidarității. Scopul principal al inițiativei este de a sprijini organizațiile care desfășoară proiecte benefice comunităților locale, încurajând totodată tinerii să își dezvolte competențele personale și profesionale. Programul finanțează acțiuni în diverse domenii, precum incluziunea socială, educația, protecția mediului și sănătatea, promovând solidaritatea și coeziunea socială la nivel european. Beneficiile pentru tineri includ, printre altele, dezvoltarea abilităților interculturale, îmbunătățirea cunoștințelor lingvistice și dobândirea unei experiențe valoroase pentru viitoarea carieră.

Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) este o instituție aflată sub autoritatea Ministerului Educației ce are rolul de a implementa și coordona la nivel național programele europene în domeniul educației, formării profesionale și tineretului, precum Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate. Prin activitățile sale, ANPCDEFP sprijină mobilități de studiu, stagii de practică, proiecte de cooperare internațională și acțiuni de voluntariat, contribuind la dezvoltarea competențelor tinerilor și a cadrelor didactice, precum și la creșterea calității sistemului de educație și formare din România.

answear.ro
Distribuie știrea
Andrei Maria
Andrei Maria
Articole: 730