Asociația GAL Banat-Vest anunță lansarea unui nou proiect de voluntariat finanțat prin Corpul European de Solidaritate

COMUNICAT DE PRESĂ

Jimbolia, Septembrie 2025

Asociația Grupul de Acțiune Locală Banat-Vest (GAL Banat-Vest) anunță cu bucurie semnarea contractului de finanțare pentru proiectul de voluntariat cu numărul 2025-1-RO01-ESC51-VTJ-000346288, finanțat de Uniunea Europeană prin programul Corpul European de Solidaritate, cu sprijinul Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP).

Proiectul se va desfășura pe o perioadă de doi ani, în intervalul 1 septembrie 2025 – 31 august 2027, și are ca obiective principale creșterea atractivității școlii, facilitarea accesului tinerilor la cultură și dezvoltarea centrelor de tineret în regiunea Banat-Vest prin intermediul activităților de voluntariat internațional și local.

Pe parcursul celor 24 de luni de implementare, GAL Banat-Vest își propune să aducă în comunitate un număr total de 28 de tineri voluntari internaționali, structurați astfel:

  • 8 voluntari individuali, care se vor implica pe o perioadă de lungă durată (de până la 12 luni);
  • 20 de voluntari în cadrul echipelor de voluntariat, participând la stagii de scurtă durată (de câte 2 luni).

Acești tineri vor contribui activ la inițiativele locale ale GAL Banat-Vest, aducând idei noi, energie și perspectivă internațională în sprijinul comunităților din teritoriul acoperit de asociație. Activitățile vor viza implicarea tinerilor în viața socială și culturală, promovarea valorilor europene, sprijinirea educației non-formale și susținerea comunității locale.

Prin intermediul acestui proiect ne dorim să oferim tinerilor oportunitatea de a-și dezvolta competențe personale și profesionale într-un mediu intercultural, aducând în același timp o valoare adăugată reală comunității noastre. Finanțarea obținută reconfirmă angajamentul nostru de a aduce resurse europene direct în teritoriul Banat-Vest.

Informații suplimentare puteți obține de la dna. Lidia OLTEAN, coordonator voluntari ESC la emailul: asociațiagalbanatvest@gmail.com.

Despre:

Asociaţia „GRUP DE ACŢIUNE LOCALĂ BANAT-VEST” (GAL Banat-Vest) este o persoană juridică de drept privat, cu scop nepatrimonial, independentă, apolitică, constituită, inițial, cu scopul implementării Programului LEADER în teritoriul asociaţiei, respectiv orașul Jimbolia și comunele: Comloșu Mare, Lenauheim, Gottlob, Otelec, Uivar, Săcălaz, Cenei, Checea, Cărpiniș, Iecea Mare, județul Timiș, îm total 24 de localități. Scopul asociaţiei îl reprezintă dezvoltarea zonei din care fac parte localităţile cuprinse în prezenta asociaţie prin elaborarea şi implementarea unei Strategii integrate de Dezvoltare Locală (SDL), prin gestionarea fondurilor europene nerambursabile în sensul creşterii competitivităţii economice şi administrative, a îmbunătăţirii mediului şi spaţiului rural, şi, implicit, a creşterii calităţii vieţii şi diversificării activităţilor economice din teritoriul reprezentat de asociație.

Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate în comunicatul de presă aparțin exclusiv autorului, GAL Banat-Vest, și nu reflectă neapărat punctele de vedere și opiniile Uniunii Europene sau ale Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP). Nici Uniunea Europeană și nici ANPCDEFP nu pot fi ținute răspunzătoare pentru acestea.

Potrivit Comisiei Europene, Corpul European de Solidaritate (European Solidarity Corps) este un program care oferă tinerilor cu vârsta între 18 și 30 de ani oportunitatea de a participa la activități de voluntariat, stagii sau locuri de muncă în domeniul solidarității. Scopul principal al inițiativei este de a sprijini organizațiile care desfășoară proiecte benefice comunităților locale, încurajând totodată tinerii să își dezvolte competențele personale și profesionale. Programul finanțează acțiuni în diverse domenii, precum incluziunea socială, educația, protecția mediului și sănătatea, promovând solidaritatea și coeziunea socială la nivel european. Beneficiile pentru tineri includ, printre altele, dezvoltarea abilităților interculturale, îmbunătățirea cunoștințelor lingvistice și dobândirea unei experiențe valoroase pentru viitoarea carieră.

Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) este o instituție aflată sub autoritatea Ministerului Educației ce are rolul de a implementa și coordona la nivel național programele europene în domeniul educației, formării profesionale și tineretului, precum Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate. Prin activitățile sale, ANPCDEFP sprijină mobilități de studiu, stagii de practică, proiecte de cooperare internațională și acțiuni de voluntariat, contribuind la dezvoltarea competențelor tinerilor și a cadrelor didactice, precum și la creșterea calității sistemului de educație și formare din România.

answear.ro
Distribuie știrea
Andrei Maria
Andrei Maria
Articole: 737